Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "obiective"

Formular de prietenie

Posted by on 2 January 2015 in De zi cu zi | 0 comments

Formular de prietenie

Pentru că e un An Nou, ce număr frumos, 2015, pentru că m-am mai maturizat, am mai cunoscut niscai stări noi, am mai prioritizat, deși mult mai puțin față de cât mi-am propus, am mai băgat la cap, vreau să ne începem anul completând acest FORMULAR DE PRIETENIE pe care l-am creat din dorința de a nu mai pierde timp cu oameni care nu te ajută să crești.

Read More

Nu mai înțeleg Revelionul

Posted by on 2 January 2015 in De zi cu zi | 3 comments

Nu mai înțeleg Revelionul

La mulți ani, cititori ai acestui blog și vă mulțumesc că ați ales să mă citiți și-n 2015!

Încep anul nou cu o întrebare: de ce alegem să începem anul simțindu-ne ca un muc din ăla deranjant, când putem să ne culcăm liniștiți pe 31 decembrie, după miezul nopții, după ce am ciocnit/pupat/sunat lumea, ca să ne trezim pe 1 ianuarie la opt dimineața super fresh, cu idei noi, cu chef de început productiv o nouă etapă?

Read More

Confuzie

Posted by on 10 May 2013 in De zi cu zi | 3 comments

Confuzie

În ce să crezi? În românescul Ce-i al tău e pus deoparte sau în americănescul Dacă vrei ceva go out and get it!

Eu ajung la prima variantă doar după ce am încercat-o pe-a doua până în pânzele albe și n-a ieșit. Resemnarea aia care te mai relaxează psihic e “Ce-i al tău e pus deoparte”. Și atunci te mai potolești.

Bun. În altă ordine de idei, citeam că până și cele mai luminate minți pot fi influențate de mesajul Nu meriți. Cred că și de aici se trage asta cu Ce-i al tău e pus deoparte. Suntem români? Păi ne merităm soarta. De câte ori n-ai auzit asta? Din start ne băgăm în cap că nu ne-am născut în locul potrivit, că așa e la noi, că nu ne putem depăși condiția pe care parcă singuri ne-o impunem ca să rămânem în zona de confort. Așa că îndurăm cât îndurăm, 30 de ani, 50 de ani, 68 de ani și apoi facem poc de supărare că n-a venit, domnule, chestia aia a mea ce era pusă deoparte.

Câteva sugestii ca să-ți demonstrezi că undeva greșești: Warren Buffet zice într-un interviu “Spune-mi care-s eroii tăi și-am să-ți spun cum o să ajungi, ce-o să devii”. Pot paria că mulți dintre voi nu și-au pus niciodată întrebarea asta singuri. Băi, pe cine admir? Dacă aș avea posibilitatea să fac schimb de locuri cu cineva, cu cine aș face? Mie-mi place Ellen DeGeneres. Aș face schimb cu ea. E amuzantă, caristmatică, isteață și îi face pe oameni să se simtă bine. Vreau asta și sunt sigură că traiectoria asta nu mi-e pusă deoparte. Nu trebuie doar să stau s-o aștept. N-o să vină nimeni să-mi pună o carieră de entertainer în față: ia de-aici, femeie, ai așteptat destul.

Tot Buffet zicea că trebuie să te-nvârți printre oameni mai buni ca tine, să te asociezi cu first-class people. Dacă mai băgăm aici și ideea conform căreia cei mai apropiați șase prieteni sunt cei care te modelează cel mai mult, ia, fă o introspecție și-aici. Or așteaptă să se lipească și oamenii ăia de tine, că doar ce-i al tău e pus deoparte. Am fost cea care a făcut primul pas, de la prieteni buni, la iubiți sau oameni pe care am vrut cu ardoare să-i cunosc . Cum se zice în popor: m-am băgat în seamă. Cu sinceritate, cu o abordare relaxată, cu umor. Și am reușit până acum să strâng cercul frumos.

Concluzionez tot cu ceva citit în același interviu: calitățile pe care le admiri cel mai mult la alții sunt cele pe care ar trebui să le cultivi în tine. Eu vreau să fiu mai organizată, mai pregătită profesional decât sunt acum (și aici o admir mult pe Andra) și vreau să mă detașez mai ușor de bagajul emoțional inutil (aici încă îmi caut mentor, am auzit totuși că Alex Negrea ar fi zen).

Așadar, ce să fie? Aștepți sau te zvârcolești?

Read More
Anne-Marie