Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "obor"

Tramvai Trolling

Posted by on 8 December 2011 in De zi cu zi | 4 comments

Frig, vânt, urechi neacoperite. Tramvaiul nu se zărea. Lumea s-aduna, eu mă ascundeam după ei, să am paravan. Vâjâia vijelia pe la urechile mele sensibile. Priviri deznădăjuite de-a lungul şinei ce nu ne comunica nimic. Până cââând, *drumroll* apare! Măreţul, speram-încălzitul şi mai puţin-aglomeratul tramvai cu numărul SE RETRAGE LA PIAŢA SFÂNTU GHEORGHE.

Băi, nu-mi pasă nici dacă mă duce în Iraq, îi prea frig afară să mai şăd aici, pe peron. Mă urc. Tre să mă ducă măcar cu trei staţii mai aproape de destinaţie. Scepticii au mai rămas în vânt. Mwahaha, am prins şi loc liber pe scaun! Mulţumesc, scepticilor!

Apare troll-ul: un nene trecut de cinjcinci, cu doar doi clonţi în gură. Dădea indicaţii la fiecare staţie: face stânga la Lizeanu, n-ajunge la Obor! Nu, nu e tramvaiu unu, face stânga la Lizeanu, merge pe linia lu` 16!

Şi apoi a început să vorbească cu mult-mai-tăcutul său amic: Băi, săracu Copos, el a investit acolo în Braşov, nu e zăpadă deloc, s-a chinuit degeaba. Oricum, azi şi mâine ce mai e frig, apoi iar se încălzeşte, aşa a zis Romica Jurcă. Oricum e normal, e iarnă, orice s-ar întâmpla acuma e normal.

Şi iar: Nu e 1, face stânga la Lizeanu, n-ajunge la Obor! Aşa: mie mi se pare că decembrie trece repede, aşa percep eu. Ianuarie şi martie trec greu. Acolo începe ploaia. Coborâţi acum, domnişoară? Domnişoara cu căşti în urechi răspunde că Da. Păi nu aşteptaţi să se termine melodia? (şi râde complice către mine).

A vorbit non-stop. Am coborât CU TOŢII la Lizeanu şi ne-am îmbulzit la trecere. Tramvaiul a luat-o înainte spre Obor. Două băbuţe în faţa mea: uite, uite că tramvaiul n-a făcut stânga! Eu, în spate, buşesc în râs. Ele se uită serios la mine şi apoi se pun şi ele pe râs. Râdeam involuntar toate trei şi lumea se uita la noi. “Uite cum ne-a prostit pe toţi”.

Read More

O zi începută prost se termină prost doar dacă stai în casă

Posted by on 29 August 2011 in De zi cu zi | 2 comments

Salutare!

M-am reîntors în Bucureştiul oportunităţilor şi am început să mă acomodez, uhm, prost :) Mi-am aruncat playerul pe geam (asta se întâmplă dacă dai cu aspiratorul chior de somn şi apoi scuturi aşternutul). Mi s-a stricat laptopul şi l-am dus la Repărăcioşi, nu s-a ţinut cursul de dans joia asta (dar recuperăm! tot cu Bursucu, coregraful nostru de la cursurile Gillette Venus), cald, putoare şi mizerie. Eh.

Dar cum tocmai s-a terminat luna cu zodia mea, ziua începută prost s-a terminat bine. Hail to the Lion! :) Pentru că o zi începută prost se termină prost numai dacă stai în casă. Aşa că m-am apucat să-mi rezolv nemulţumirile. Mai întâi te aranjezi niţel, pentru self-esteem. Apoi escaladezi balconul şi via vecinei de la 1 ca să recuperezi muzica aruncată pe geam. Apoi ieşi şi te duci să îţi laşi laptopul la reparat. Şi te fluieră muncitorii şi asta iar face bine la self-esteem. Şi îţi mai face un ţigan din Obor un vers de manea pe loc şi deja eşti divă-n capul tău. Şi dacă îţi mai cumperi pepene, perdea portocalie pentru atmosferă, ai muzică bună şi-o carte, chiar te culci liniştit.

Repet, vă reamintesc: eu sunt Anne cu Zile de Deochi şi Triunghiul Bermudelor. Adică eu nu credeam în twist-ul pozitiv pe care-l poate lua o zi în care te trezeşti cu faţa la cearşaf.

poză de pe piccsy.com

Read More

Domnișoara și Săliștii

Posted by on 1 July 2011 in De zi cu zi | 2 comments

Bagaje. Nu multe, I travel light :) Metrou. Geaca de piele, ochelarii de preludiu de film porno (mulțumesc fanilor pentru nickname:) ), geantă și rucsac. Mâini ocupate, căști în urechi, EVE – bitchin` – attitude – read my lips STAY OUT. Trei săliști lângă mine. Pă Filaj. La Obor. Ieșiti de la sala de la Obor, BOS. Cu un singur S (Bucur Obor Sala).

Opresc muzica. Povești de atras atenția. Cât au tras de dimineață. Cum a fost la concurs, cum l-au speriat pe ăla. Pac, întind un picior, ah, mi s-a pus un crâncel din ăla. O crampă musculară. Caută cu privirea ceva compasiune la domnișoara. Ain`t gettin` it. Ah, dar tatuaju ăla l-o fi văzut domnișoara? L-a văzut, daaaa, l-a văzut când te-ai încordat între barele de la metrou ca să scapi de alt crâncel :) În fine, vine vagonul, intrăm.

Domnișoara își caută ca o căprioară speriată un loc ferit. Săliștii după ea. “Hai să stăm aici, o păzim și pe domnișoara”. Mdaaaa, minunat. Pun muzica. Opresc muzica. Da, sunt curioasă. Se agitau prea mult acolo. Unul povestea cum s-a c&*^t pe el unul mai mic când s-a încordat uiteee-așaaaaa. Diseară mergem la sală pe la 6 juma, da? Da, da, cor de săliști. Ceva cu 30 de kile pe două scaune.

Chaules :)

Read More
Anne-Marie