Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "onoare"

Din cotloanele unde n-ajunge lumina: despre Adevăr

Posted by on 26 June 2012 in De zi cu zi | 5 comments

Din cotloanele unde n-ajunge lumina: despre Adevăr

Ştii că majoritatea ideilor originale nu-s de fapt originale, adică atunci când te gândeşti c-ai dat lovitura şi că te-o lovit Dumnezo în moalele lobului prefrontal c-o revelaţie s-ar putea să nu fie a ta in the first place.

De aia simt eu că gândul următor nu îmi aparţine în totalitate.

Dar v-o zic. Cred că a spune adevărul (sau a te ascunde după “Nu fac decât să spun adevărul!”) e un gest atât de egoist că uneori ieşi mai pătat de Codul Onoarei dacă minţi. A spune adevărul în unele situaţii înseamnă a te gândi la tine exclusiv şi a te elibera de tensiunea de a fi vinovat, mutând povara pe umerii celuilalt. Pfiu, am spus-o, mamă, ce bine e! Ce s-a schimbat ăsta la faţă! Ce contează, mamă, ce bine e, trebuia să spun mai devreme, a fost crunt să ţin atâta adevăr în mine!

Mă gândesc că-ţi trebuie mai multă pipotă să trăieşti cu adevărul nespus decât să-l împuşti pe celălalt cu doza de “Am simţit nevoia să-ţi spun adevărul”. Ai simţit nevoia să nu te mai simţi împovărat, îţi trebuie tupeu să poţi ţine adevărul sub limbă, sub piele, în stomac.

Read More

“Si vin la mine ca la spovedanie!”

Posted by on 8 May 2012 in De zi cu zi | 12 comments

“Si vin la mine ca la spovedanie!”

Le ştiţi pe fetele alea care-s prietene cu toată lumea? Care au stofă de confident şi vin şiruri, şiruri de gagicuţe să se destăinuie la ele, de parcă-s în pelerinaj?

E genul ăla de fată cu lipici la toate fetele, şi la cele mai slabe de înger, dar şi la alea războinice (că şi femeile sunt oameni, mă!), care te pupă şi te îngrijeşte şi pe care poţi s-o suni la orice oră şi ţi se pare cea mai mişto.

Ei bine, pe fetele astea dulci ca savarinele care-s magnet pentru semenele lor eu nu le suport! Pentru că una din asta n-o să poată fi niciodată doar a mea. Şi eu îs super egoistă cu prietenii mei, adică nu-mi place să-i împart. “O arzi exclusivist, Anne”. Da, mă, cam aşa. Măcar îs loială cu ai mei. Sau ale mele, în fine.

Dar mor de ciudă când, prin puterea magică cu care au fost înzestrate confidentele astea cu lipici mă fac să mă destăinui şi eu, la rându-mi. Şi pac, se creează o legătură frumoasă şi-mi imaginez că gata!, e a mea!, şi dacă întorc capul deja e alta la rând şi râd împreună şi se ating pe braţ, aşa cum fac femeile.

Devin orgolioasă şi-mi vine s-o iau deoparte şi să-i zic: Scuză-mă, dar ce naiba crezi că faci?

Voi aveţi fete din astea în jur? Pe care le-aţi vrea doar pentru voi, dar nu-i chip?

Read More
Anne-Marie