Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "picturi in ulei"

La ce e bun ghidul audio

Posted by on 21 October 2013 in De zi cu zi | 2 comments

La ce e bun ghidul audio

Din momentul în care am aflat că plecăm la Madrid, primul pe lista de TO DO a fost Muzeul Prado. Când eram mai mică am făcut câteva ore de Istoria Artei (mulțumesc doamnei Magda Grigorescu, s-a prins multă, multă informație de mine), Prado și Luvru au fost primele muzee-mamut de care am auzit. Tot în cadrul acelor cursuri mi-au rămas întipărite în minte nume ca Velasquez, Goya, El Greco, Tizian, Rafael, Rembrandt, Gauguin, Van Gogh, etc., și imagini cu tablouri celebre, precum Las Meninas, Infanta Margarita (Diego Velasquez) sau Mâncătorii de cartofi (Van Gogh).

Și-n facultate am încercat un curs de interpretare a artei fotografice și picturii și știu că eram fascinată de simbolurile pe care nu ai cum să le descoperi de unul singur într-o compoziție, așa că, atunci când am ajuns în galeria Velasquez (cât timp a fost pictorul curții regale a lui Filip al IV-lea) m-am felicitat pentru decizia de-a plăti și pentru ghidul audio ce m-a însoțit pe parcusul vizitei.

Pentru colecția permanentă, prețul unui ghid audio în limba engleză este 5 euro. Expoziția Velasquez era în aripa cu galerii temporare, deci mai trebuia să plătim încă un euro (domnișoara de la casă era româncă, însă, și ne-a lăsat două ghiduri pentru ambele galerii la 10euro). Sprijinim cultura!

Eu am rămas gură-cască la aflarea detaliilor ascunse în picturi. Una e să citești cele câteva rânduri scrise sub fiecare tablou, alta e să ți se descifreze la ureche culori și simboluri ascunse. Așa am aflat că:

Fluturii din părul Infantei Maria Teresa semnifică metamorfoza copilei, de la o domnișoară gingașă la viitoarea soție a Regelui Ludovic al IV-lea al Franței.

Fluturii din părul Infantei Maria Teresa semnifică metamorfoza copilei, de la o domnișoară gingașă la viitoarea soție a Regelui Ludovic al IV-lea al Franței.

Mâna pe masă semnifică faptul că regina, deși domnișoară, e pregătită să preia puterea în mâini, cât și atribuțiile de soție, precum semnifică batista din mâna stângă.

Mâna pe masă semnifică faptul că regina, deși domnișoară, e pregătită să preia puterea în mâini, cât și atribuțiile de soție, precum semnifică eșarfa din mâna stângă.

Regelui Filip al Spaniei îi era groază de bătrânețe, așa că Velasquez l-a pictat în două variante și a folosit un pic de "photoshop" al vremii ca să-i estomepeze pielea lăsată a gâtului și bărbia-dublă.

Regelui Filip al Spaniei îi era groază de bătrânețe, așa că Velasquez l-a pictat în două variante și a folosit un pic de “photoshop” al vremii ca să estompeze aspectul pielii lăsate a gâtului și bărbia-dublă.

Călătoria în lumea barocă a fost extrem de plăcută, plănuiesc să mă reîntorc pentru că nu am apucat să aprofundez. Îmi trebuie o zi întreagă doar pentru pictorii pe care vreau să-i “cunosc”, dar concluzia acestui articol ar trebui să fie În orice muzeu pășești, ia ghidul audio cu tine!

imagini de pe wikipaintings.org

Read More
Anne-Marie