Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "piese preferate"

Zile pe muzică

Posted by on 11 January 2012 in De zi cu zi | 9 comments

Zile pe muzică

M-am bucurat când mi-a lăsat Tomata leapşa asta cu muzicile, că nu prea mă vezi pe nicăieri fără căşti în ureche şi fac baie cu muzică (la propriu şi la figurat, mai ales de când cu tot felul de radiouri care-ţi configurează playlist în funcţie de starea pe care o ai şi activităţile pe care le faci) şi ascult muzică când lucrez şi dacă sunt în mijlocul unei conversaţii şi începe o piesă ce-mi place nu mă mai pot concentra, în fine, ai înţeles. Dacă-mi iei accesul la blog şi muzica… să nu faci asta, auzi?

Am crescut cu piese populare fredonate de bunica. Şi câteva piese nemţeşti cântate frumos tot de dumneaei. Bunica îi nemţoaică şi-a avut un cuvânt de zis la botezul celei pe care-o citiţi acum. Iaca piesa asta pe care mi-o cânta când eram mică-mică şi de când am început să am primele amintiri. Anneliese, Anneliese, warum bist du böse auf mich? – adică Anuţă, di ce eşti supărată pe mine?

Apoi a venit tata cu nişte Rolling Stones şi Smokie. De la Smokie nu există piesă să n-o ştiu.

Apoi Pasărea Colibri cu… cu toate piesele lor! Cu Scrisoare de bun rămas, cu Eşarfă în dar, Opreşte-mă la tine, Dealul cu or, Vara la ţară şi acum cu drag le ascult. Perioada în care le-am ascultat a fost ciclul gimnazial. Clasele I-IX.

Apoi Nothing else matters, primul blues pe care l-am dansat cu un băiat. Bosquito cu Două mâini la gura sobei într-o iarnă cu zăpadă multă la un Revelion petrecut sus pe-un deal la bunici, într-un bordei. Zdob şi Zdub patrusuteşicincizecideoi primul sărut. Asta a fost tot până într-a 9a. Primul sărut adevărat l-am avut la 14 ani, na.

Din zilele de teatru, Doamne, câte sunt! Patrice, Damien Rice şi Mandalay – Insensible pe care făceam exerciţii de Oglinda, Superstylin` de la Groove Armada şi Liquido – Narcotic pe care ne încălzeam, Where is my mind ca theme song de la IDFest şi Zok Zok, Coldplay cu Fix You la Timişoara la T4T şi Gomez cu Machismo ca soundtrack pentru Who`s in there când eram Alice şi fumam iarbă ;) Into that spiritual shit! Am luat premiul festivalului cu Teen Act? Am luat!

Amintiri cu primul iubit: Roni Size cu ale sale Dirty Beats, Turn your lights down low – Damien Marley cu Lauryn Hill, Just another history repeating, Mad about you – Hooverphonic.

Au mai fost în diverse perioade cântecele alea de chitară, de lălăit pe stradă, de Vamă în B52 cu tequila şi continuă să se adune piese care-mi marchează momente şi-şi fac culcuş în sertarul auditiv ascuns după urechea dreaptă.

Dau leapşa următorilor: Claudia, Andra, Carmen. Mi-ar plăcea să ştiu ceva piese ce-au marcat existenţa unor masculi, dar nu-i pun în situaţii nefireşti şi-o să-i iau la întrebări în particular :)

Read More
Anne-Marie