Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Posts Tagged "podul minciunilor"

Un weekend în Sibiul baroc

Posted by on 6 August 2012 in De zi cu zi | 0 comments

Un weekend în Sibiul baroc

Plecat-am opt din Bucureşti, vineri dimineaţă, cu un mini-van de la Citroen România. O gaşcă din care nu cunoşteam pe Ina (posesoare de motor şi băutoare de cafea neagră, fără zahăr), pe Imperator (care a fost prima oară în Sibiu în anul în care eu mă năşteam, asta pe lângă cele 80 şi ceva de călătorii în tot atâtea ţări din lume) şi pe Eugen din Republică (ce ne-a adus nişte coniac de mi-a stat inima-n loc şi bomboane moldovineşti Bucuria).

Cu Răzvan la volan şi Corina în stânga mea, drumul a fost scurt (cu tot cu opririle necesare şi hăhăiala provocată de copiii ce vindeau mure într-o parcare – o fetiţă mi-a întins găletuşa sub nas şi-a zis: Hai, domnişoară, cumpără nişte mure, nu vrei? La valoarea ta!) aşa că am ajuns la Ibis în jurul orei 15:00. Eu şi Corina am prins camera 1414 la etajul 14 (şi ultimul), aşa că am avut privelişte frumoasă spre “oraşul nou”, cum zic sibienii.

Asta ne aştepta pe paturi, în camera de hotel

După un prânz delicios la Hermania ne-am ridicat burţile şi le-am plimbat până pe Bălcescu, unde am avut parte de-o frumoasă paradă ce mi-a ridicat ceva păr pe mine. Dansatori îmbrăcaţi de sărbătoare îşi prezentau cu mândrie portul şi obiceiurile, muzica şi instrumentele, temperamentul şi cheful de viaţă. Vă las cu un video.

Ne-am strâns la o terasă frumoasă lângă Podul Minciunilor (Atrium Cafe) şi ne-am pus pe poveşti. În scurt timp au sosit toţi invitaţii lui Tudor, aşa că am unit vreo patru mese şi-am pus stăpânire pe micuţa cafenea. Ne-am aşezat, de data aceasta nu după afinităţi, pentru că am vrut să socializăm cu cât mai multă lume, şi-aşa am ajuns să-l trollăm (sau trolluim, cum zice el) pe Mickey H de la Deva – (dacă daţi click pe link, de la minutul 4:13 mă vedeţi în acţiune), un foarte cunoscut vlogger, să râdem cu moldoveanul Coci sau să-i cântăm La mulţi ani lui Sebi (visurât).

După ce-am trântit câteva minciunele şi-am gâlgâit o bere cu mentă, am urcat în Turnul Sfatului să prindem Ora Albastră (abia ce-am aflat şi eu că există aşa ceva) – şi am fost norocoşi, că nu-i deschis publicului la orele celea pe înserat – unde a avut loc concursul de fotografie cu care ne ameninţaseră organizatorii în mailurile dinainte de eveniment.

Eu am preferat să mă bucur de frumuseţea panoramică, să urmăresc cum răsare luna, cum se veseleşte lumea strânsă în Piaţa Mare la serbarea Junilor, să visez un pic cu ochii pierduţi în turle, dar tot mi-a ieşit pozica aiasta, de v-o arăt şi vouă mai jos.

Ora albastră din Turnul Sfatului, Sibiu

Până am coborât deja se lăsase noaptea, iar la Atrium începuse să cânte un domn la pian, într-o atmosferă ce m-a făcut să uit c-am fost vreodată supărată. În miros de flori, cu o briză răcoroasă trecând pe la ureche, cu sunetul pianului şi râsetele provocate de vinul alb, ne pregăteam pentru vizita de sâmbătă, despre care vă povestesc mâine, nu înainte de-a vă arăta, ca teaser, filmuleţul de mai jos.

 Prin Sibiul meu este un eveniment realizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi cofinanţat de Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu în cadrul programului Sibiu Baroc Update. Parteneri principali: Citroen România, Autonom inchirieri masini şi Ibis Hotels Sibiu. Mulţumim pentru susţinere: CNM Astra, Muzeul Brukenthal, Ivelo Sibiu, şcoala de fotografie Image Art, pivniţa de vinuri Weinkeller, Pardon Cafe Sibiu, Atrium Classic Cafe.

Read More

În weekend Sibiul o să fie al meu

Posted by on 1 August 2012 in De zi cu zi | 0 comments

În weekend Sibiul o să fie al meu
Prima oară când particip la o ediţie “Prin Oraşul meu” şi e cum nu se poate mai bine pentru că de vineri până duminică o să mă plimb pe străzile Sibiului şi-o să-i aflu istoria pe care doar încercam s-o ghicesc în mai, când am fost la FITS.
Primul contact cu oraşul acesta a fost în 2007, când tocmai ce îi fusese acordat titlul de Capitală Culturală Europeană. Vizita a fost scurtă, uite muzeul Brukenthal, pac, o poză, uite Podul Minciunilor, pac, o poză, uite Piaţa Mare, uite Piaţa Mică, hai acasă. Al doilea contact a fost la Festivalul Internaţional de Teatru de anul acesta, când Sibiul mi-a părut o bijuterie de oraş, parcă închis într-un glob de sticlă aurit. De una singură n-am reuşit să desluşesc de unde venea aerul acela de viaţă bună, parcă desprinsă din cărţi copertate cu piele şi gravuri.
Ediţia de anul acesta #prinSibiulmeu este are ca scop descoperirea traseului baroc şi e atent supravegheată de Tudor, care s-a gândit ca vineri seara să ne urce în Turnul Sfatului pentru un concurs-şedinţă foto nocturnă cu panorama oraşului. Eu parcă deja m-am teleportat acolo şi las vântul să-mi sufle pleata blonzită de vară.
În program avem, pentru sâmbătă, un tur ghidat prin centrul oraşului Sibiu pe traseul baroc, o plimbare cu bicicletele prin Muzeul Astra şi duminică o vizită ghidată la Muzeul Brukenthal şi Muzeul de Istorie.
La cum îi ştiu eu pe sibieni, sigur ne mai pregătesc niscai surprize, că li s-a dus vestea că-s gazde bune.
Cu drag vă voi povesti ce comori am descoperit în Hermannstadt după weekend.
Prin Sibiul Meu este un eveniment realizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi cofinanţat de Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu în cadrul programului Sibiu Baroc Update.
Mulţumim pentru susţinere: CNM Astra, Muzeul Brukenthal, Ivelo Sibiu, şcoala de fotografie Image Art, pivniţa de vinuri Weinkeller, Pardon Cafe Sibiu, Atrium Classic Cafe.
Read More
Anne-Marie