Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Vlog VS Blog – diferențe

Posted by on 7 January 2015 in De zi cu zi | 1 comment

Vlog VS Blog – diferențe

Am obiective mari pentru 2015. Îmi doresc să ajung la 100.000 de abonați (acum am 10.707, deci mai am 358 de zile la dispoziție în care să adun pe Vlog-ul de Marți încă 89.293 de oameni cărora să le placă de moaca mea, deci o medie de 250 de abonați pe zi). Sau o apariție la TV care să îi rezolve dintr-un foc. Cred.). Pare calcul astronomic, dar voi munci mult mai mult pentru clipuri, voi posta cât mai des posibil de două ori pe săptămână, adică mai multe Extra-uri de Vineri și voi încerca să mai fac câteva colaborări.

Creșterea din 2014, de la 664 de abonați la 10.000:

2014 pentru Vlog

La noi nu se trăiește din YouTube, ca-n alte țări, RPM-ul (revenue per mille) e de vreo nouă ori mai mic ca-n US, UK, India (și variază mult, adică putem coborî și la cinci cenți la mia de views în luni slabe, ca ianuarie), și, colac peste pupăză, brandurile/companiile sunt reticente în ceea ce privește colaborarea cu videobloggerii.

Vă las mai întâi cu clipul lui Dan, apoi mai am eu de adăugat câteva lucruri ca să vă conving că e timpul să vă orientați cu bugete și spre creatorii de conținut video:

YouTube is the best-performing social media platform to drive trackable sales, according to AOL’s Convertro research.

Dacă printre resursele pentru VLOGGING se numără: o cameră video bună, timp pentru filmare (tras duble, modificări, idei spontane lucrate pe loc), un program de editare pe care să-l stăpânești bine, lumini, atenție la detalii, un background, nu poți filma oriunde, dar pe blog poți scrie de oriunde.

Avantaje unui VLOG: De exemplu Vlog-ul de Marți are, în medie, 5.000 de vizualizări la un clip și în jur de 200 de likes. Nu știu câte bloguri care au rămas cu 5.000 de cititori constant. Nu îndrăznesc să-mi îndrept atenția către vloggerii cu mult mai mult de 10.000 de abonați, care “livrează” mult mai bine. În afară de cifre e COMUNITATEA, care mi se pare că e mai legată de un YouTuber decât de un blogger, pentru că-l vede de două ori pe săptămână, îi simte energia, îi urmărește mimica, reacțiile, îi devine simpatizant. Plus că noi, vloggerii, share-uim mult mai multe lucruri cu ai noștri, devenim mai personali: fan meet-uri, giveaway-uri, fan mail.

Într-adevăr, piața de vlogging nu e una la fel de matură ca cea ca blogging-ului, nici ca target audience, nici ca și conținut, dar pentru campanii dedicate sau proiecte speciale eu m-aș duce la un vlogger.

Statisticile Vlog-ului de Marți pot fi consultate aici Prezentare VLOGUL de MARTI.

One Comment

Join the conversation and post a comment.

  1. Dan

    Multumesc pentru linkul din articol, care e foarte bun btw! :)

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Anne-Marie