Moldoveancă sucită. Cu nuanţe.

Voce pe pian

Posted by on 12 December 2011 in De zi cu zi | 0 comments

Acum un an am intrat prima oară într-un borcan (un borcan din ăla de studio, unde înregistrezi sunete, cântec şi alte zgomote). Aveam o perioadă mai suferindă şi-am scuipat textul ăsta. L-am scuipat cursiv, nu l-am răpăit.

Lu-K l-a pus pe muzică.

Sunt omul cu cele mai multe probleme din lume. Mă trezesc dimineaţa şi le simt. Le simt cum mă apasă în piept, în gât, în măruntaie. Toţi anii ăştia de ziua mea încercam să-mi ridic colţurile buzelor pentru a zâmbi, pentru că ceilalţi voiau să vadă că sunt fericit. Dar eu niciodată n-am aflat ce-i aia fericire.

Cred că am avut o perioadă în care zâmbeam şi eram liber, până când oamenii au început să vină la mine şi să-mi povestească necazurile prin care treaceau. Şi atunci, atunci am devenit omul cu cele mai multe probleme din lume. Pentru c-am început să mi le asum pe-ale altora.

Dar e o prostie!, ai să-mi zici. Atunci mă gândesc că… Că mă trezesc a doua zi şi soarele-mi arată cât de mult praf e în cameră şi patul e învelit în purpură, perdelele de catifea grea opresc o cascadă de zgomote şi mă mai protejează până când îmi întind toţi muşchii, atunci mă gândesc să… să nu mai vreau să fiu omul cu cele mai multe probleme din lume.

Şi sângele începe să-mi pulseze în obraji şi inima-mi înghite toate măruntaiele în fuga ei nebună şi-ncep să plâng, să ţip, să-mi imaginez că ĂSTA E SFÂRŞITUL! Şi că s-a terminat cu mine. Că nu-mi voi reveni nicicând. Că nu-mi voi reveni nicicând din starea de Om cu cele mai multe probleme din lume.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!